Arhiva pentru categoria ‘Utile’

Maşini Second Hand

Adaugat de andrei - May - 5 - 2008

cars_1.jpg

După cum am spus în acest mic concediu m-am gândit să introduc lucruri noi pe blog aşa că m-am gândit la un fel de secţiune unde să scriu despre maşini second hand de dincolo şi eventual şi o comparaţie cu preţurile de aici să vedem rentabilitatea aducerii maşinilor de dincolo.

În fiecare zi voi posta despre maşini mai noi respectiv dupa 2003 sau mai vechi , aici mă puteţi ajuta şi voi în funcţie de nevoi şi de cerinţe. Voi posta preţurile şi dotările maşinilor şi diferite chichiţe precum preţul înmatriculării pentru 1 săptămână sau 1 lună( respectiv nr de Germania).

Sper să fie de folos acest lucru şi să avem o comunicare cât mai practică şi folositoare. Aştept părerea voastră despre ce se întâmplă, nu este un blog auto, este un blog pentru oameni care au de-a face în vreun fel cu maşinile.

Aerul conditionat şi iarna

Adaugat de andrei - April - 23 - 2008

ac01.jpg

E interesant titlul nu? Era să uit despre el, noroc cu un prieten care mi-a amintit involuntar. O componentă a maşinii care nu este folosită se strică cu timpul.

Acum am de gând să fac referire la aerul condiţionat, care este foarte bun vara, te fereşte de căldurile nasoale de vară, dar sunt pasibile să se strice. Timpul în care se strică diferă de la maşină la maşină, de aceea cred că o sugestie mai generală s-ar potrivi de minune.

Îmi cer scuze că nu am spus în iarnă lucrul acesta, dar eram ocupat cu frigul şi doar acuma mi-am amintit. E foarte folositor să porneşti AC-ul şi iarna săpămânal sau din 2 în 2 săptămâni timp de aprox 15-20 minute pentru a pune în mişcare sistemul de aer condiţionat, respectiv şi freonul. Freonul are mari şanse ca dacă nu este folosit să iasă din sistem şi să fie nevoie să se reintroducă freon în sistem, o cheltuială inutilă zic eu mai ales dacă acest lucru poate fi prevenit.

Această ar fi o sugestie de-a mea, la unele maşini scrie şi în cartea tehnică acest lucru, doar că după cum v-am spus intervalul dintre utilizări este diferit, eu am dat unul care împacă şi capra şi varza. Pentru o viaţă mai lungă a AC-ului folosiţi Calgon porniţi-l din când în când.

Merită Renault investiţia

Adaugat de andrei - April - 7 - 2008

megane_s.jpg

După cum bine v-aţi dat seama, nu sunt un fan de maşini franţuzeşti, în special nu de Renault. Renault m-a enervat cel mai tare prin faza că nu găseşti Renault Symbol în service, cum să nu nene?

Lăsând asta la o parte, am păcătuit…am condus un Renaul Megane şi mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut. Maşina era plină, i-am dat 150 km/h şi maşina mai mergea. M-a uimit cum se simte drumul, cum se simt gropile, ţinuta de drum. Am fost impresionat de preţul unei maşini second şi de dotările incluse. E o maşină destul de bună, cred că e singurul model de la Renault care îmi place. Sunt eu atât de nebun? Dacă da treziţi-mă careva la realitate, se poate să facă Renault o maşină bună?

Maşini care chiar merită banii

Adaugat de andrei - April - 4 - 2008

masina-buna.jpg

Cum ştim care maşină second merită cumpărată şi pe deasupra să fie la fel de fiabilă şi pentru noi, aşa cum a fost şi pentru vechiul proprietar? Cei de la Consumer Reports au făcut un top cu maşinile care se menţin foarte bine şi ca şi preţ, dar şi ca şi fiabilitate:

BMW M3
Honda Accord
Honda Civic
Honda Civic Hybrid
Honda CR-V
Honda S2000
Lexus ES
Lexus ES
Lexus GS (RWD)
Lexus GX
Lexus IS
Lexus LS
Lexus RX
Lexus SC
Mazda MX-5 Miata
Mazda3
Mitsubishi Outlander
Nissan Altima
Nissan Maxima
Nissan Murano
Scion tC
Scion xB
Subaru Baja
Subaru Forester
Subaru Impreza
Subaru Legacy
Subaru Outback
Toyota Celica
Toyota Corolla
Toyota Highlander
Toyota Land Cruiser
Toyota Prius
Toyota RAV4
Volvo S60

Ce maşină pot cumpăra cu 7000 de euro

Adaugat de andrei - February - 29 - 2008

car-insurance.jpg

În ziua de azi e destul de greu să cumperi o maşină bună, fiindcă e scumpă, fie că o cumperi din ţară fie că o aduci din Germania. Eu aş vrea să discutăm puţin despre ce maşină am putea cumpără, fie de aici fie de dincolo cu 7000 de euro, fără taxa de înmatriculare.

Ce anume înţelegem noi printr-o maşină bună şi ieftină? Eu văd o maşină de banii ăştia: Un Golf 4, Opel Astra, Ford Focus. Maşina poate fi diesel sau benzinar, indiferent. Tu ce maşină ţi-ai lua dacă ai avea 7000 de euro?