Nu m-am putut abţine…Dacia Sandero

daciasandero_2_560.jpg

Chiar am încercat din răsputeri să mă abţin să scriu despre această “maşină”, da e…o maşină şi e o Dacia(dacie), e noul Sandero de la grupul Renault. Numele, respectiv designul are ceva tendinţe braziliene, daca ei spun asta cine sunt eu să-i contest.

Însă din păcate Sandero e un Logan finisat cu toporişca, e rezultatul unei liposucţii executate asupra unui Logan. De ce spun asta? Păi fiindcă dacă e să ne uităm atent, are linii de Logan, exceptând partea cu hatchback, care într-adevăr e ceva revoluţionar. E puţin mai mică şi puţin mai simpatică decât Loganul.

Interiorul a fost şi el modificat, singurul lucru care îmi place e că în sfârşit maşina are mânere interioare la portieră, nu sunt nişte scobituri ci sunt mânere cu ar trebui. Materialele folosite sunt cu puţin, nu cu mult ci cu puţin mai bune decât cele de la Logan. Butoanele pentru geamurile electrice ăşi păstrează poziţia pe consola centrală (economie de cablaj). În rest nimic deosebit, e un interior de Logan subţiat.

daciasandero_3_560.jpg

Dacă tot m-am încălzit am spus să scriu şi despre minunata siglă (cea nouă normal). Vă daţi seama că o echipă întreagă de designeri francezi, români, care mai de care şi ingineri s-au gândit la acest design. De fapt cred că a fost în felul următor: ” Dorele mergem la o bere? Da hai că oricum nu-mi dau seama ce siglă să fac pentru noua Dacia, ai spus bere? Asta e, mi-am dat seama cum să arate noua siglă” Voila, noua siglă, partea faină era dacă chiar putea fi folosită ca şi un desfăcător de capace.

rebranding-dacia.jpg

Nu sunt un tip rău, adevărul este că într-adevăr este cel mai frumos Logan, Renault/Dacia şi a fost lansat la Geneva printre alte frumuseţi de maşini. Da, ştiu că scopul ei e să fie o maşină ieftină, dar folosind aceleaşi materiale se putea face ceva mai atractiv. Mulţi vor spune că nu e deloc un Logan, dar au americanii o vorbă ” if it looks like a duck, it walks like a duck and it talks like a duck, it must be a duck”

Eu sunt un susţinător al industriei auto româneşti, dar să fim serioşi pe lângă restul producătorilor de maşini Dacia cu dragul ei grup Renault, suntem cam în pom.

Related posts:

  1. Dacia Sandero lansarea oficială România Dacia Sandero va fi lansată azi oficial în România...
  2. Renault Sandero Stepway= SUV Dacia Va mai amintiti cate discutii erau legate de noul...
  3. Dacia SUV(baliverne) După cum bine ţi-ai dat seama maşina din poză...
  4. Despre Dacia Eu nu sunt foarte pasionat de ce se intampla...
  5. Dacia F1 Dacia va lansa variante inspirate din F1 ale modelelor...

  1. negush says:

    Mie, sincer, imi place cum arata Dacia Logan ca si design. Stiu, sunt multi care m-ar dezaproba, dar treaba lor. Arata muuuult mai bine decat arhaicele Dacia 1300 (alea chiar ca arata ca taiate cu drujba) sau decat Solenza. Iar modelul asta nou, Sandero, e chiar mai dragutz. Nu e neaparat o minune a ingineriei româno-franceze, dar totusi arata un pic mai bine decat Logan :D (desi, puteau sa umble un pic mai mult la designul bordului).

    http://www.dacia-sandero.com/ro/

  2. manu says:

    Nu pune vina pe inginerii sau designerii romani, n-au ei nici o treaba cu asta. Masina se face in Franta la Renault, romanii doar primesc vina daca ceva nu merge bine, iar francezii iau meritele daca e un succes.

  3. acid says:

    va rupe vanzarile :)

  4. andrei says:

    Nush ce sa va yic sincer….ideea e ca noi in secolul asta ne laudam ca are ABS la standard, come on people. Eu nu o compar cu dacaia 1310, normal ca nu se compara, spun doar ca suntem rau pe spate fata de restul lumii, daca ne uitam la ce masina produce Renault/Dacia in 2008 si ce masina produce restul lumii….suntem depasiti rau de tot

  5. Jojo says:

    Este pur si simplu prea scump pt ceea ce ofera.
    Varianta de 1,4 cu a.c. la 8900 euro este cu mai scumpa decat Fabia 1,2 la aceleasi dotari, iar aceasta din urma mult mai bine inchegata.

  6. andrei says:

    Jojo sunt de acord cu tine, de aia am pus si Poll-ul cu daca Merita Dacia Sandero banii, eu sunt de parere ca nu merita, dar vad ca unii cred ca merita, sunt curios sa vad feedback-ul celor care au cumparat masinuta

  7. mari says:

    Este omasina draguta dar cu mutte lipsurrii dealtfel ca si comentariul. E varza.

  8. andrei says:

    sincer singurul lucur care ma enerveaya cu adevarat este faptul ca este o masina scumpa pt ce marcă şi ce oferă

Leave a Reply

  • Visitors Online

  • Vanzari Auto Romania banner